Radu Drăgușin, deturnat pe ultima sută de metri din drumul către Genoa! Echipa de tradiție care a intrat pe fir pentru semnătura fotbalistului român: „E foarte interesat!”

Radu Drăgușin, deturnat pe ultima sută de metri din drumul către Genoa! Echipa de tradiție care a intrat pe fir pentru semnătura fotbalistului român: „E foarte interesat!”
  • Publicat:

Radu Drăgușin (20 de ani) este tentat să o refuze pe Genoa pentru a da curs interesului celor de la Parma.

Fundașul român Radu Drăgușin a evoluat în ultima parte a sezonului pentru Salernitana, alături de care a reușit „minunea” de a evita retrogradarea în Serie B. Fotbalistul aparține de Juventus Torino, însă nu are șanse să joace în tricoul „zebrelor”, astfel că își caută un club unde să știe că va avea meciuri în picioare. După ce părea ca și transferat la Genoa, apărătorul pare acum a se fi răzgândit, astfel că a cerut timp de gândire.

Pe fir pentru semnătura lui a intrat și Parma, formație pentru care evoluează alți doi jucători din România, Dennis Man și Valentin Mihăilă.

Radu Drăgușin poate renunța la Genoa pentru Parma

Parma ar putea să i-l sufle pe Radu Drăgușin lui Genoa, cu toate că părțile păreau deja înțelese.

Fotbalistul care aparține de Juventus Torino a cerut, acum, timp de gândire deoarece este tentat să li se alăture lui Dennis Man și Valentin Mihăilă în încercarea de a o readuce pe Parma în Serie A.

„Fundașul este foarte interesat de Parma”, au notat jurnaliștii italieni de la Parma Live.

Juventus Torino îl dorește pe apărătorul Andrea Cambiaso de la Genoa, în schimbul căruia a anunțat că vrea să îl trimită pe Radu Drăgușin, plus o „compensație” de 3,5 milioane de euro. Inițial, Radu Drăgușin a fost tentat să accepte această mutare, însă a făcut un pas în spate odată cu apariția interesului celor de la Parma.

Cu Dennis Man și Valentin Mihăilă printre componenți, Parma va începe cel de-al doilea sezon consecutiv de Serie B, după ce a retrogradat la finalul stagiunii 2020-2021. Șefii clubului și-au propus revenirea de urgență în primul eșalon, însă rezultatele au fost dezatruoase și echipa a terminat abia a 12-a în clasament.

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Afacerile româneşti care şi-au asigurat succesul pe piaţa internaţională. Europa Centrală şi de Est devine tot mai relevantă
Afacerile româneşti care şi-au asigurat succesul pe piaţa internaţională. Europa Centrală şi de Est devine tot mai relevantă
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și l-a permis actorul
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
UNGURII, campionii lumii. Diferență de la cer la pământ față de România
UNGURII, campionii lumii. Diferență de la cer la pământ față de România
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×